De când există lumea, de când oamenii sunt capabili să comunice, poveștile și istorisirile au fost mereu un mod răspândit de diseminare a mesajelor importante. Și adevărul este că ne place o poveste bună indiferent de vârsta pe care o avem. Mărturie stă succesul cinematografului și a industriei filmului.
În Berna copiii care frecventează ECLF, Școala Cantonală de Limbă Franceză, au șansa de a fi cufundați în lumea basmelor de la intrarea în școală și până la vârsta când părăsesc școala. Elevii sunt cadorisiți la fiecare două săptămâni cu povești și istorisiri povestite de „bunicile” voluntare, care le oferă timpul lor și mai ales plăcerea de a povesti. Acest proiect a început încă din anul 2002, când corpul profesoral și-a fixat ca scop reducerea decalajului dintre generații. Cei interesați să ofere acest serviciu tinerei generații sunt majoritatea doamne pensionare, care au darul de a explica povești și de a aduce la viață momente de magie și de relaxare în sala de clasă. Pentru anul școlar 2019-2020 școala beneficiază de serviciul a șase doamne care vin regulat sa povestească povești. Este un adevărat cadou pentru tineri, oportunitatea de a interacționa cu oameni care au trecut deja prin viață, care au o viziune mai largă asupra lumii, care au plăcerea și răbdarea de a-și împărtăși experiența. Copiii așteaptă cu nerăbdare aceste momente și se bucură de ele pe deplin.
Dar ceea ce trebuie știut este faptul că aceste povești nu au ca scop doar o petrecere agreabilă a timpului. Audiența poate beneficia de povești pe mai multe planuri. În primul rând, cel mai evident aspect este cel ludic. Persoanele care istorisesc sunt desigur susceptibile să binedispună audiența, pentru a-i ajuta să se transpună într-o altă realitate. Ne amuzăm împreună, râdem sau ne este teamă de ceea ce se va întâmpla, trăim tensiunea și soluționarea conflictului într-un cadru securizant.
Pe urmă, învățăm despre construcția relației. Ascultăm, ne lăsăm imaginația liberă, ne dezvoltăm creativitatea, dăm plasticitate modului nostru de a înțelege lumea. Aparențele sunt uneori înșelătoare și pentru asta trebuie așteptat sfârșitul poveștii, pentru a afla rezoluția. Învățăm să avem răbdare și uneori putem face pe detectivul pentru a încerca să găsim rezolvarea înainte ca povestitorul să-și termine povestea. Încetul cu încetul, copiii vor putea deveni ei înșiși povestitori experți, capabili să transmită un mesaj. Vor putea urmări succesiunea evenimentelor și vor putea, de asemenea, să explice lucrurile într-un mod inteligibil. Ascultând povești, învățăm să apreciem lectura și cărțile. De asemenea, poate că începem să dorim să scriem sau să ilustrăm propriile noastre povești.
Apoi, copiii învață prin personajele poveștilor despre valori și norme. Onestitatea, veridicitatea, recunoștința și multe alte atribute de acest gen pot fi înrădăcinate în ascultători prin intermediul unor povești fascinante. Identificarea cu personajul principal facilitează interiorizarea comportamentelor și formarea caracteristicilor dorite. Și deoarece mediul în care trăiesc este atât de multicultural, copiii pot fi ajutați să păstreze legătura cu rădăcinile lor, să accepte și să aprecieze diversitatea și să se simtă confortabil în grup.
Poveștile au puterea de a îmbunătăți procesul de învățare. O poveste poate de exemplu să angajeze copiii într-un proces de învățare creativ care le permite să înțeleagă cu ușurință chiar și subiectele cele mai dificile. Vocabularul poate fi, de asemenea, îmbogățit, deoarece introducând cuvinte necunoscute, copiii le învață și încearcă să înțeleagă sensul într-un mod natural.
În fine, relația care se creează între povestitoare și public este un punct benefic pentru învățarea socială. Elevii așteaptă cu nerăbdare să vadă povestitoarele, să asculte poveștile și să asocieze vârsta matură a persoanei cu o experiență pozitivă. În afara școlii, datorită acestei interacțiuni, tinerii vor avea o afinitate mai mare pentru vârstnici. În loc să perceapă doar diferențele, lipsa de digitalizare uneori, tinerii au ocazia să aprecieze contactul personal, plin de empatie și căldură. Uneori, povestitorii pot înlocui sau reprezenta „bunica”, care din punct de vedere geografic nu este atât de aproape de copii și, atunci, impactul acestei interacțiuni este și mai benefic.
Trăiască poveștile și bunicile!
